Skip to main content

Somnologie

Institutul RoNeuro, Cluj-Napoca, România

Somnologia este o disciplină medicală recent dezvoltată, care se ocupa cu studiul clinic și tratamentul tulburărilor de somn. Este un domeniu complex, aflat la intersecția mai multor specialități medicale: neurologie, pneumologie, cardiologie, ORL, psihiatrie. Prin urmare, abordarea este una multidisciplinară, necesitând o echipa complexă care trebuie să includă medici, psihoterapeuți, kinetoterapeuți, nutritioniști.


Consultația de somnologie este realizată de un medic specializat în somnologie și include mai multe etape: documentarea istoricului medical complet, completarea unor chestionare specifice, un examen clinic general și unul neurologic. Ulterior investigațiile specifice completează evaluarea clinică, permițând diagnosticul precis și o conduită terapeutică adaptată.

Patologiile evaluate în cadrul consultației de insomnia

Parasomniile

Tulburările respiratorii din timpul somnului

Tulburările de ritm circadian

Hipersomniile

Tulburările motorii din timpul somnului

Investigații

Actigrafia

Actigrafia este o metoda non-invazivă care permite monitorizarea ciclurilor de somn și veghe pe parcursul mai multor zile, de obicei 1 sau 2 săptămâni. Este utilizat un dispozitiv tip brăța, asemănător unui ceas, care trebuie purtat permanent de către pacient. În acest fel mișcarea, repausul și expunerea la lumina sunt monitorizate constant. La sfârșitul înregistrării datele stocate sunt analizate cu ajutorul unui computer, oferind o imagine de ansamblu al ritmului somn-veghe, dar în egala masură, permițând identificarea factorilor perturbatori ai somnului.

Testul de latență multiplă al somnului (MSLT)

Testul de latență multiplă al somnului (MSLT) este o investigație non-invazivă care evaluează ușurința cu care o persoana adoarme în timpul zilei, într-un mediu apropiat somnului. În mod practic, testarea consta în 4-5 reprize în care pacientului i se creaza condiții propice adormirii și este monitorizată modalitatea în care acesta adoarme. Rapiditatea cu care pacientul adoarme și felul în care o face oferă indicii sugestive pentru anumite boli (de exemplu narcolepsia).

*Momentan, această investigație nu se efectuează în cadrul Institutului.

Testul de menținere a stării de veghe (MWT)

Testul de menținere a stării de veghe (MWT) investighează capacitatea unei persoane de a sta trează pe parcursul unei perioade liniște, de inactivitate. În mod practic, constă în 4 reprize în care pacientul stă întins în pat, în semi-întuneric, dar trebuie să rămână treaz și să reziste nevoii de a dormi. Incapacitatea de a menține starea de vigilență poate avea consecințe severe în activitatea anumitor categorii profesionale (de exemplu conducatori auto) și trebuie evaluată corespunzător.

Examenul poligrafic nocturn

Examenul poligrafic nocturn permite monitorizarea continuă pe parcursul nopții a felului în care respiră o persoana. Sunt utilizati diverși senzori - nazali (pentru fluxul de aer), toracic si abdominal (pentru mișcările respiratorii), cardiaci (electrocardiograma) si un pulsoximetru (pentru masurarea saturatiei in oxigen a sângelui). Cu ajutorul lor sunt culese informații referitoare la existența unor momente de întrerupere a respirației în timpul nopții (apneea de somn) cu consecințe asupra somnului și indirect asupra sănătății individului. Este o examinare care se poate realiza la domiciliul pacientului.

Examenul polisomnografic nocturn

Examenul polisomnografic nocturn este investigația cea mai complexă, care oferă informații complete asupra somnului unui individ. Este o tehnică ce asociază o poligrafie respiratorie cu un examen video-electroencefalografic, în așa fel încât sunt înregistrate simultan activitatea creierului, eventualele activități motorii nocturne, funcția respiratorie și activitatea cardiacă. Permite evaluarea precisă și diagnosticul majorității patologiilor somnului, dar nu se poate realiza decât într-un laborator specializat.

*Momentan, această investigație nu se efectuează în cadrul Institutului.

Evaluarea calității somnului tău este esențială pentru un tratament eficient al tulburărilor de somn.

Te invităm să îți calculezi singur scorul calității somnului, accesând platforma online EuDormBine.ro, o platformă realizată de Institutul RoNeuro, în parteneriat cu Confort Merino.

Vei avea ocazia să afli cât de bine dormi și vei primi recomandări personalizate de la medicii specialiști ai Institutului.