Psihiatrie pediatrică

Institutul RoNeuro, Cluj-Napoca, România

Psihiatria pediatrică este o ramură a psihiatriei, care se ocupă cu identificarea, diagnosticarea, evaluarea și tratarea afecțiunilor psihiatrice întâlnite în perioada de dezvoltare a copilului până la vârsta adolescenței (0-18 ani).

Afecțiunile cel mai des întâlnite sunt: tulburările de dezvoltare pervazive/cognitive/motorii/de limbaj, tulburările de atenție (ADHD), tulburările de atașament, tulburările emoționale/afective (anxietate, depresie, tulburare bipolară), tulburările alimentare, tulburările de comportament, tulburările de somn, tulburări ale impulsurilor (tulburare obsesiv-compulsivă), tulburările disociative/de adaptare (PTSD), tulburările psihotice, consumul de substanțe, tulburările  psihice asociate bolilor somatice și genetice.

Institutul RoNeuro oferă o abordare complexă în cadrul consultului de psihiatrie pediatrică, grație echipei multidisciplinare (logopedie, psihologie, kinetoterapie), precum și posibilitatea colaborării cu echipa medicală  conexă,  în cazul patologiilor asociate.